a spus odată că o persoană de viață pitiek
intra in copac, și să crească șarpe să-l omoare pe fiul său.
Acum, nu este de ajuns!
Oh, nu, pentru a primi suficienta în copac,
Șarpe trăiește ultima zi a ultimei strălucirea prea târziu:
destul, destul, destul.

... Agricole de toamnă vânt
flori plecat capetele de clan ...
Și niciodată,
și niciodată,
și nu va mai fi niciodată un-
Tu nu este păsările migratoare mele vocale,
Mea veșnică Rush,
Eu nu lucrez aproape de \'cumpara svilkto
îngrijirea atingere ...
Oh, cum am înțeles acum:
cel mai dificil - acesta este gol,
goliciune fără a se reuni în dimineața.

Deci nu ești - munca si graba -
Sfârșit brusc ... și e suficient.
Și vânturi grele chiar de pin Elso
despre ceea ce am putut.

Dar, la fel ca un om să meargă gol, ca o națiune,
pentru memorie nu este permis pentru a ridica,
și lumea ca un câmp de neienācies verzi
cercul lumina vieții numit.

flăcări fâlfâind - și cere să ierte
fâlfâind flăcări de eterna întrebare ...
Nu există răspunsuri. Aici sunt în măsură să dea pace
Nimeni nu trăiește. Lumanare si trist.

Nu roll up mai zi
Vizbulu anume luminozitatea.
Prin skriedams de vară iarbă,
Ea stele s-au stins.

spate traseu
Nu mai găsesc azi ...

, fie acum în sine este înconjurat de îndoit
largă ca cerul, larga Paris Las
și se adaugă ochii plini de dor
la centrul de cei dragi in casa lor in timpul verii.

Totul este în toate împreună. Nepārsāpēs negru,
în cazul în care nu există nici un verde exista speranta aici,
Moss sub zăpadă știe cum pentru a salva.

În cazul în care munții îndepărtați din spatele lor
zemzemītē\'ll fi
o altă latură a acestei voci forestiere
Salk viața mea.

Aici vine timpul de plantare -
Gardener lui cădere liberă.
Răsaduri tind să meargă în lume,
creșterea determinată de voința.

Ne întoarcem la copiii lor,
Noi boabe germineaza in toamna, încă o dată,
Am mers svešādajās lungi,
și nu poate supraviețui în timpul vieții sale,
și cuvintele nu pot fi exprimate ferm.

pas înapoi lacrimi,
ușor de a urca pe coasta ...
cel mai puțin probabil să plângă,
atunci când adânc rănit.

Viața umană este întreg.
Doar o zi.
Un an.
O viață.

Nu pare mult pentru a putea salva și repare -
chiar vârful acului spīvums verde
dar descompune în momente de durere constanta -
acolo numit ramuri ale ciocănitoarea neagră cu ciocanul ...

Acesta a fost strigătul de ultima cucul,
ecou dincolo de râu și-a pierdut acum
dar ești tăcut pentru tine, și nu reacționează.

Long-a trait Stele
și lumânări apropierea flăcării,
că, kusdama cald pe mâinile tale plângând. . .

Ce viață - în măsura în care sunt vizibile la fel de luminos
toate atașat
vă și chiar atașat!
Niciodată nu ruleaza pe mai marii
apus de soare atât de mare și de aur.
Niciodata din nou după ce neilgošos
alkaini așa și așa, în VA

Izira, sajuka dzērvju kāsis
mūsmājas debesīs.
Nekad, nekad mēs vairs neizrunāsim
To, kas nepateiks vējos klīst.