Visas lietas jāieskata tikai kā pārejošas parādības, kam paliekošas vērtības nau. Bet toties augstāk jāieskaita visu lietu vērtība un ašāk un dziļāk viņas jāizjūt, jo viņas neatkārtojas.

Ne plângem că totul se schimbă, nu există nimic, nimic nu poate fi o pornire! Dar, nu ar fi nici un motiv să se plângă mai dacă într-adevăr nu ar schimba nimic, tot acolo și știm și putem avea încredere că este acolo? Nu toate respingerea mișcarea și comportamentul? Nu apnicība? Iar la final, sau nu ar fi moartea? Și moartea și nekustības mort, dar ne temem cel mai mult? Există o neînțelegere Nau? Ideea de incertitudine? Poate că sunt atât în ​​același timp: miscarea si nekustiba?